Casele din Ciocanesti fac satul un muzeu in aer liber

Este suficient să faci o singură vizită prin comuna Ciocănești, din județul Suceava, pentru a te îndrăgosti iremediabil de aceste locuri. Din cele aproape 700 de gospodării ce dau viață unei părți din munții Suhard și Obcina Mestecănișului, tot mai multe au astăzi gravate pe ele modele tradiționale. Sau cum sunt denumite în zonă ”pui” sau brâuri.

Cea dintâi casă ornată asemenea ouălor de Paște i-a aparținut Leontinei Țăranu. Pe la jumătatea secolului trecut, femeia și-a renovat locuința, iar la sugestia meșterului, a decis să își ornamenteze și pereții exteriori ai casei. Localnicilor le-a plăcut atât de mult ideea, încât tot mai mulți i-au urmat exemplul.

case Ciocanesti, judetul Suceava
case Ciocanesti, judetul Suceava

case Ciocanesti, judetul Suceava

case Ciocanesti, judetul Suceava

case Ciocanesti, judetul Suceava

case Ciocanesti, judetul Suceava

case Ciocanesti, judetul Suceava

În 2015, la aniversarea a 50 de ani de activitate, Policolor s-a înfrățit cu comuna Ciocănești și a donat 3 tone de materiale pentru realizarea soclurilor și aproximativ 700 kg de vopsea lavabilă în nuanțele specifice motivelor tradiționale din comună pentru ornarea brâurilor.

case Ciocanesti, judetul Suceava

După 4-5 luni în care s-a muncit intens la refacerea a cât mai multor fațade și, în egală măsură, la închistrirea celor care nu aveau pui pe ele, Primăria a premiat cea mai frumoasă casă nouă și cea mai frumoasă casă renovată. Aflată în vizită la Ciocănești împreună cu un grup de jurnaliști, bloggeri și reprezentanți ai Policolor, am avut bucuria de a juriza la categoria cea mai frumoasă casă nouă.

Iată câștigătoarea:

case Ciocanesti, judetul Suceava

Ea a fost aleasă pentru simplitatea sa și pentru modul în care o casă cu o arhitectură actuală s-a încadrat în decor prin aplicarea puilor tradiționali pe zidurile sale. Autoritățile locale au premiat și cea mai frumoasă grădină din sat.

Noi, comunitatea din Ciocănești, facem permanent eforturi pentru a păstra intactă istoria și tradiția locului, deoarece un popor fără istorie este un popor care nu există. Propunerea primită de la Policolor ne-a bucurat, pentru că a venit efectiv în întâmpinarea unei nevoi a noastre. Datorită materialelor primite, am putut să devansăm finalizarea lucrărilor la Muzeul Etnografic și putem lucra multe case, care vor înfrumuseța comuna. – Radu Ciocan, primarul comunei Ciocănești.

Comuna Ciocănești se mai mândrește și cu tradiția sa îndelungată de încondeiat ouă, într-una dintre curți fiind expus un ou uriaș.

case Ciocanesti, judetul Suceava

Dar și cu frumoasele sale biserici. Eu am surprins 3 din cele 7 răsfirate prin sat și pe colinele din zonă.

case Ciocanesti, judetul Suceava

case Ciocanesti, judetul Suceava

case Ciocanesti, judetul Suceava

Într-o anumită măsură, Policolor și Ciocănești au un traseu similar. Timp de 50 de ani, compania noastră și-a păstrat identitatea, integritatea și valorile. La Ciocănești, în ciuda dificultăților, oamenii au păstrat vii tradițiile locului, menținând astfel unită vatra satului. Eforturile acestei comunități de a perpetua tradiții vechi de 100 de ani sunt demne de tot respectul. Ne bucurăm că am descoperit în primărie și în comunitatea de aici un partener deschis pentru dialog și cooperare. Sperăm ca cele 180 de case redecorate cu materiale Policolor să contribuie la prosperitatea comunei și suntem convinși că ceea ce realizăm anul acesta este un proiect durabil. – Florin Stoleriu, Business Unit Manager Policolor Arhitectural, divizia care produce materialele donate comunei


Despre Ciocănești și campania ”Redescoperă Culorile României” am mai scris și:

Salutări din Ciocănești, satul-muzeu cu case cu motive tradiționale

Cum arată Satul Cultural al României

Redescoperă Culorile României

Artă în mișcare: Locomotiva pictată cu motive tradiționale a fost pusă în circulație


Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii!

Vrei sa-mi dai prietenia?

În schimb îți voi trimite tutoriale, idei de amenajare și oferte pentru casă, grădină și familie. Nu prea des, dar nici foarte rar. Cât să ne fie dor, dar să nu uităm unul de altul! 🙂

Informatiile furnizate sunt confidentiale. Te poti dezabona in orice moment doresti.

6 COMENTARII

  1. Frumos sat. Se vede ca in el traiesc oameni harnici! Chiar daca gestul Policolor este un gest de promovare a produselor firmei, totusi chiar si asa mi se pare o idee inspirata, idee care le face cinste. Mai ales ca din pacate in satele romanesti incep sa nu mai pastreze obiceiurile si traditiile. Asta cred ca se intampla mai ales in sud… Nu pot sa spun mai nimic despre Moldova. Bucovina si Transilvania stau un pic mai bine. Partea buna este ca s-ar dezvolta turismul local mult mai mult daca ar reinvia arta, cultura. traditiile si obiceiurile specifice fiecarei zone in parte.

    • Aveți mare dreptate! Avem nevoie de tradiții, în primul rând pentru noi, să nu ne uităm rădăcinile, apoi pentru acele mici comunități, care ar putea să devină și mai înfloritoare din activitățile turistice pe care le-ar putea atrage astfel. Ciocăneștiul este o comună cu inițiativă. Periodic se organizează acolo fel de fel de evenimente, ce atrag nu doar oamenii din zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here