Organizarea masinii cand calatoresti cu copii

03.12.2018

Țin minte că prima dată când am plecat cu Alex la drum lung avea cinci luni și am încărcat mașina vreo două-trei ore. Am povestit AICI experiența ce ne-a făcut să ne gândim serios să ne luăm o mașină mai mare :) . Între timp, am învățat să ne organizăm mai bine și autoturismul și călătoriile și să nu mai fie o așa corvoadă plecatul la drum în noua formulă.

Am ajuns la performanța de a merge în vacanță două săptămâni, toți trei, cu doar două bagaje de mână.

Organizarea mașinii când călătorești cu copii mai mici de 2 ani

Alex este cu mine aproape tot timpul, mergem la cumpărături împreună, la întâlniri, la evenimente… Mașina este a doua noastră casă. Sau birou mobil, cum îmi place să îi mai spun. Așa că pentru secțiunea aceasta mă voi folosi de experiența personală. Alex are acum un an și jumătate și când plec cu el la drum am mereu:

  • Dispozitive cu gustări (pungi cu zip on și/sau caserole cu compartimente);
  • Pahar cu apă care se închide etanș și din care trebuie să tragă pentru a bea (cele cu pai sau dop sunt de evitat și la copii mai mari, pentru că le pot scăpa în timpul mersului și din cauza denivelărilor din carosabil, nu doar a neatenției sau stângăciei);
  • Șervețele umede și uscate în cazul în care se murdărește sau scapă ceva;
  • Pungă de plastic pentru gunoi (încerc să îl strâng după fiecare drum și să nu îl las să se adune);
  • Jucării care să îl țină ocupat pe parcursul călătoriei.

Organizarea mașinii când călătorești cu copii mai mari (preșcolari & școlari)

La cursurile de professional organizer pe care le-am urmat, am studiat intes soluții dedicate copiilor de toate vârstele. Așa că dacă ai un preșcolar sau un școlar, ideile de mai jos s-ar putea să îți fie de folos.

  • Când ești în mișcare și călătorești cu cel puțin cu un copil căruia îi place să deseneze, încearcă să găsești o formă de a-i ține creioanele la un loc. În cazul în care nu mai au cutia originală, le poți pune într-un penar, într-o cutie de DVD sau într-o cutie de sandwich-uri (lunch box). Merg puse și în suporturi cu ventuze de prins pe geam, în pungi cu sistem de închidere/deschidere (zip on bags), portfarduri ori portofele cu arici sau fermoar.
  • Folosește organizatoare cu ventuze și pentru a prinde pe geamurile mașinii diverse jucării sau gustări. Sunt fixe, la vedere și mult mai ușor de gestionat decât o caserolă plină cu biscuiți, spre exemplu, pe care copilul trebuie să o țină în mână în timpul mersului. O frână și mâncarea poate ajunge în tot habitaclul.
  • Creioanele, carnețelele, gustările pot fi ordonate într-o cotieră de canapea, în care de regulă ținem telecomenzile, ochelarii, reviste etc. În funcție de modelul de scaun de mașină pe care îl ai, poți pune partea fără buzunare a suportului sub șezut sau direct sub pernă. E foarte posibil ca la unele modele un astfel de suport să nu poată fi atașat. Așa că înainte de a cumpăra  unul, studiază cu atenție scaunul copilului.
  • Alcătuiește un dosar cu lucruri de colorat, jocuri de jucat, probleme de rezolvat (pe scurt, lucruri care știi că îl pasionează pe copil) și ia-l cu tine în călătorie. Înloc să iei o carte pentru fiecare activitate, mai bine tipărești și pui într-un dosar ceea ce știi sigur că va reprezenta un proiect de dus la bun sfârșit.
  • Dacă pleci la drum lung, deci se va mânca și bea în mașină, iar pasagerii mici cel mai probabil își vor scoate încălțările, acoperă bancheta cu o pătură sau un prosop pe care să rămână resturile de mâncare, frimiturile sau noroiul. Soluția e bună și când călătorești cu animale de companie.
  • Ține la îndemână șervețele uscate și umede și/sau dezinfectant lichid pentru a șterge rapid petele ce pot apărea în mers.
  • Foarte utilă este și o rolă cu hârtie adezivă pentru curățat scamele de pe haine, pentru a strânge friniturile de pe scaune, banchetă sau mochete.

Poate ți-ar mai plăcea să citești și:


Scriu toate aceste lucruri în calitate de specialist în soluții de organizare, membru al International Organization of Professional Organizers (IAPO), atestat de International Association of Professions Career College (IAP Career College). Sper să îți fie de folos!

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.