Studiile au arătat că timpul alocat mesei din timpul programului de lucru este sub 15 minute. Intervalul scurt ne împinge către decizii rapide. Dar rapid nu înseamnă neapărat nesănătos. Chiar dacă cei mai mulți sunt tentați să aleagă sandwich-uri, produse de fast food sau de patiserie, alegeri care pe termen lung pot fi periculoase, există alternative sănătoase ce ne ajută să avem o dietă echilibrată chiar și atunci când timpul ne presează.

O cercetare publicată de The New York Times Magazine a arătat că aproximativ 62% dintre angajați consumă masa de prânz la birou, un fenomen pe care oamenii de știință socială l-au numit desktop dining.

În acest sens, brandul Finn Crisp a lansat o campanie prin care își propune să aducă în atenția oamenilor importanța unei mese sănătoase și sățioase, chiar și în micile pauze de la birou. Eu le consum și în cadrul dietei pe care o țin în programul Revvolution, pe care îl urmez ca o formă de revenire după sarcină.

,,Gustările sănătoase și gustoase la locul de muncă ne păstrează în formă maximă, așa că Finn Crisp își dorește să încurajeze conceptul de healthy snacks la birou: salate, dip-uri, supe sau orice altceva ce se poate prepara și transporta ușor, fără a avea nevoie de încălzire. În plus, dacă sunteți pregătiți cu gustări sănătoase, nu veți fi ispitiți de opțiunile nesănătoase disponibile la birou.” – Liliana Bock, Brand Manager Maresi Foodbroker

Finn Crisp, o gustare sănătoasă și sățioasă cu multe proteine și fibre naturale

Fibrele sunt esențiale pentru o dietă echilibrată, specialiștii în nutriție constatând că necesarul zilnic este cuprins între 25-35 g. Crochetele Finn Crisp au un conținut de fibre de 15-21 g/100 g de produs, ceea ce le face sățioase, dar și de ajutor sistemului intestinal. Totodată, ele mențin stabil nivelul zahărului din sânge, luptă împotriva diabetului, mențin inima sănătoasă și ajută la reducerea riscului de cancer.

Iată mai jos câteva exemple vizuale cu guacamole, pastă de pesto, salată de porumb sau de legume. Multe rețete găsești pe blogul Danielei Niculi, la secțiunea #TuCeMananciLaBirou.

Sursă foto: Finn Crisp
Sursă foto: Finn Crisp
Sursă foto: Finn Crisp
Sursă foto: Finn Crisp
Sursă foto: Finn Crisp

Despre Finn Crisp

Brandul Finn Crisp a fost înfiintat în Finlanda, în anul 1952, iar în prezent este numărul doi în lume în producția de pâine crocantă și lider în industria de panificație din Finlanda și Țările Baltice.

În România, produsele Finn Crisp sunt distribuite de Maresi Foodbroker SRL şi se găsesc în lanțurile de magazine Auchan, Carrefour, Cora și Mega Image, în două variante: pâine crocantă tradițională (din secara și din tărâțe de secară) și pâine crocantă subțire (din secară, cu multicereale sau cu chimen, coriandru și usturoi). Prețul recomandat pentru o cutie de Finn Crisp de 175 g/200 g este între 7.50 și 8.90 lei.

Dacă articolul despre cum poți mânca sănătos la birou ți-a fost util, distribuie-l și cu prietenii în orice formă dorești.

Vrei sa-mi dai prietenia?

În schimb îți voi trimite tutoriale, idei de amenajare și oferte pentru casă, grădină și familie. Nu prea des, dar nici foarte rar. Cât să ne fie dor, dar să nu uităm unul de altul! 🙂

Informatiile furnizate sunt confidentiale. Te poti dezabona in orice moment doresti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here