5 bucatarii altfel

17.10.2016

Astăzi spațiile de gătit nu mai sunt ce au fost pe vremea bunicilor și nici chiar a părinților. Electrocasnicele au ușurat enorm munca în bucătărie, iar hypermarket-urile modul de procurare a hranei.

Prin urmare, timpul petrecut aici s-a redus, iar corpurile de mobilier sau cămările s-au micșorat considerabil. La ce să mai faci provizii uriașe ori să mai pui zeci de borcane de conserve când poți să le cumperi sau chiar să le produci în casă aproape tot timpul anului?

Evoluția omenirii s-a văzut și în modul recent de amenajare a bucătăriilor. Nu spunem că a dispărut bucătăria clasică, în care cuptorul este piesa principală, ci doar că s-a schimbat abordarea. Iată cinci stiluri de decorare a zonelor de gătit, construite ca spații deschise, cu piese discrete sau încorporate în corpurile de mobilier.

 

bucatarii moderne

 

 

 

 

După ce ai privit aceste poze, nu-i așa că parcă ai început să îți dorești unul astfel de cuptor încorporabil? Sunt moderne, sunt discrete și s-ar integra foarte bine în orice amenajare cu aer actual. La fel ca și oricare din aceste hote. Despre stiluri de amenajare a bucătăriilor am mai scris AICI.


Poate v-ar mai plăcea să citiți și:


Pentru mai multe sfaturi de decorare vizitați și secțiunile Sfaturi de amenajare și Turul casei, iar dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii pe rețelele de socializare sau în orice altă formă doriți.

Sursă foto

Leave a Reply

Your email address will not be published.