5 orase vechi din Europa pe care merita sa le vizitezi

12.09.2017

Un weekend prelungit este tot ce ne trebuie pentru a descoperi un nou oraș european. În maxim 4-5 ore suntem oriunde pe continent. Sunt multe locuri pline de istorie pe care nu le-am vizitat încă, așa că am început să alcătuiesc o listă cu unele dintre cele care ne atrag în mod deosebit.

Am fost deja în Roma, Praga, Viena sau Bruges, urmează Florența, Amsterdam, Varșovia, Cadiz și Larnaca.

Florența, Italia

Capitală a regiunii italiene Toscana, Florența este cel mai populat oraș din zonă, cu peste 360.000 de locuitori și 1,5 mil. în zona metropolitană. Cunoscut pentru istoria, arta și arhitectura sa, el păstrează multe elemente din Evul Mediu și din Era Renașcentistă.

Sursă foto: travelandleisure.com

Sursa foto: reflectim.com

Sursă foto: florenceoldbrige.com

În 1982, UNESCO declară centrul său istoric parte din Patrimoniu mondial, contribuind astfel la conservarea a numeroase parcuri și grădini, muzee, piețe și piațete, palate renascentiste, academii, galerii de artă și ateliere, mânăstiri și biserici.

Milioane de turiști ajung anual aici, iar în 2007, Florența a fost desemnată de către publicația Travel & Leisure cea mai dorită destinație de călătorie din lume, în special datorită conservării fără precedent a simbolurilor Renașterii.

Sursă foto: Pinterest.com

De-a lungul anilor, în Florența au trăit nume marcante ale epocii lor, precum Galileo Galilei, Dante, Donatello, Leonardo da Vinci, Amerigo Vespucci, Catherine de Medici, până la designerii Salvatore Ferragamo sau Roberto Cavalli.

Deci multe de văzut și de aflat în Florența. Plus că Toscana ca și zonă este minunată și trebuie explorată.

Sursă foto: helloholiday.com

Sursă foto: helloholiday.com

Amsterdam, Olanda

Atractiv datorită numărului mare de clădiri istorice, Amsterdamul este captivant și prin multiculturalismul său, având cetățeni aparținând a peste 170 de naționalități. Din cei aproape 750.000 de locuitori, mai bine de jumătate sunt străini.

Una din principalele atracții turistice este Piața Dam, din centru. Acesta este locul în care Napoleon a descălecat în 1808 pentru a ocupa orașul și care găzduiește Palatul Regal (Koninklijk Paleis), Biserica Nouă (Nieuwe Kerk), Teatrul Madame Trussard, Muzeul de Ceară și Monumentul Național al eroilor din cel de-al doilea Război Mondial. Astăzi piața este arena a numeroase manifestări artistice și culturale și casă pentru sute de porumbei. Milioane de turiști ajung anual în acest punct.

Datorită numărului mare de canale navigabile, Amsterdam este denumit și ”Veneția nordului”. În Bruges și în Veneția am admirat orașul vechi și de pe apă, așa că vom face același lucru și aici.

Sursă foto: estonianexperience.com

Sursă foto: estonianexperience.com

Sursă foto: estonianexperience.com

În anul 1996, UNESCO a inclus în patrimoniul cultural mondial linia de apărare fortificată din Amsterdam.

Varșovia, Polonia

Centrul istoric al Varșoviei (Stare Miastro) este un amestec de magie, speranță, dar și tristețe. Distrus aproape în totalitate în cel de-al doilea Război Mondial, el a fost reconstruit întocmai în anii ce au urmat conflictului. Grandios și captivant, locul poartă încă urmele tragicelor evenimente.

Sursă foto: property-warsaw.com

Sursă foto: thousandwonders.net

Sursă foto: commons.wikimedia.org

Locuri de vizitat: Piața Centrală (Old Town Market Square), acolo unde sunt numeroase cafenele, restaurante, baruri și magazine, Catedrala Sf. Ioan, Biserica lui Hristos sau rămășițele fortificațiilor ce odată înconjurau orașul, iar astăzi despart orașul vechi de zonele modernizate. Din poze mă duce cu gândul la Praga și la Brașov.

Cadiz, Spania

Fondat de către fenicieni în 1.100 î.H., deci are o istorie de peste 3.000 de ani, orașul a fost cunoscut multă vreme drept ”Gadir” și a fost un important centru comercial în zonă. Sub ocupație romană devine port și este locul de unde Cristofor Columb a plecat în două din voiajele sale către Americi.

Revenind în zilele noastre, Cadiz este celebru pentru Carnavalul din februarie, dar și pentru faptul că marea e aproape cam din orice punct al orașului. Arhitectura este dominată de clădiri cu fațade din piatră și ornamentări în tonuri de roșu, verde sau bleu.

Sursă foto: shuttledirect.com

Sursă foto: hotelroomsearch.net

Mâncarea este o altă atracție a locului.

Sursă foto: monasteriosanmiguelhotel.com

Larnaca, Cipru

La fel ca și Cadiz și Larnaca are o istorie de peste 3.000 de ani. Ruine antice pot fi vizitate în multe puncte din oraș. Grecii, fenicienii și persanii și-au pus amprenta asupra acestor locuri.

Ce e de vizitat: Castelul Medieval, Biserica Sf. Lazarus, plajele, lacul cu apă sărată, moscheea Halla Sultan Tekke, apeductul Kamares construit în secolul XVIII, siturile arheologice.

Sursă foto: holidaywarehouse.co.uk

Sursă foto: cyprusconferences.org

 

Ce au în comun toate aceste locuri?

În primul rând istoria bogată, arhitectura, arta, cultura și gastronomia. Fiecare în felul său are elemente distinctive care te fac să te gândești să îți pui lucrurile în valiză și să pleci într-un city break. Dar dincolo de aceste atracții există o realitate nu la fel de fascinantă pe care nu prea ai cum să o ignori: infrastructura învechită a sistemului de canalizare și a rețelei de apă. Am început să privesc lucrurile și din această perspectivă după ce am citit studiul realizat de Consiliul Orașelor și Regiunilor Dunării, ”Infrastructura de apă și canalizare în diverse orașe europene”. Asta m-a făcut să înțeleg de ce în multe din destinațiile istorice vizitate nu găseai cu ușurință surse publice de apă potabilă sau cum Viena s-a inundat după o ploaie zdravănă, iar Veneția a căpătat un iz deranjant pe alocuri. Studiul vorbește și despre situația Bucureștiului.

”Avem aceleași probleme și va trebui să găsim aceleași soluții, iar instrumentele sunt inovarea și tehnologia, dar și educația civică a populației. Noi va trebui să ne adaptam naturii și nu invers. Ne plac orașele vechi, fotografiem încântați fiecare colț de istorie, dar sub aceste orașe tot istoria ne-a lăsat o infrastructură veche. Mai auzim că s-a surpat asfaltul în Florența sau că sunt evacuați parizieni din calea inundațiilor – și abia atunci ne amintim că nu suntem nici deasupra istoriei și nici deasupra naturii. Asta e provocarea cea mare, adaptabilitatea.” – Mădălin Mihailovici, expert european, director Apa Nova

În studiu se afirmă că o lucrare de modernizare a întregii canalizări și rețele de apă din București ar costa aproximativ 10 miliarde de euro și ar impune blocarea orașului timp de 7-10 ani. Un plan greu de pus în operă nu doar la București, ci cam oriunde în lume. Specialiștii spun că soluția constă în intervenții rapide de mentenanță și modernizare în locurile cu probleme și nu de paralizare a întregului oraș pentru a înlocui tot ce este vechi. Aceeași metodă este folosită și de edilii austrieci, spre exemplu.

Interesant:

În București, Apa Nova operează 2.507 km de conducte apă, 2.355 km canal, 66.567 cămine de inspecție, 3 stații de producție a apei potabile – Roșu, Crivina, Arcuda și o stație de epurare – Glina.

Judecând lucrurile și din această perspectivă știu acum că într-un city break într-un oraș vechi trebuie:

  • Să îmi iau apă cu mine atunci când plec la pas prin oraș;
  • Să îmi iau încălțări adecvate dacă călătoresc primăvara sau toamna când străzile s-ar putea inunda (unele din cauciuc sau protecții din fâș);
  • Să nu mă surprindă faptul că la un hotel din centru pot fi probleme cu rețeaua de apă sau că în zonă se pot resimți mirosuri neplăcute.

Dacă articolul despre orase vechi din Europa ți-a fost util, distribuie-l și cu prietenii în orice formă doriți.

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.