Diana Mihaila - Master Professional Organizer

Primul blogger-specialist in soluții de organizare din Romania. #MareaOrganizare.

8 lucruri importante despre aparatele de aer condiționat. Achiziție, mentenanță, service

18.07.2019

Fiindcă anul acesta a fost destul de capricios, cel puțin până acum, cu recorduri pozitive și negative în perioade în care nu eram obișnuiți, am folosit mult mai des aparatele de aer condiționat pentru a păstra constant nivelul optim de temperatură din casă. Deoarece două dintre sisteme se apropie de zece ani și vor trebui înlocuite, am început să mă documentez pe subiect.

În iulie, am ținut un workshop cu soluții de organizare pentru locuință, dar și pe plan personal în showroom-ul AVI Compact, una dintre marile companii de la noi ce furnizează soluții integrate de instalații și climatizare, distribuitor nr. 1 în România a performatului brand japonez Daikin. Așa că am întrebat tot ce am știut și am primit răspunsuri și la ce nu m-am gândit.

Iată ce mi-au spus specialiștii:

Nr. 1 – Perioada ideală de achiziție

Achiziția unui sistem de climatizare este recomandat să se facă în primăvară, în martie sau aprilie, când termenele de livrare și prețurile de montare sunt mai mici. Față de lunile de vară, când cererea poate fi și de câteva zeci de ori mai mare, în intervalul menționat poți obține un cost mai mic cu circa -20%, iar aparatul poate fi instalat în decurs de câteva zile (în medie două).   

Vara, timpul de soluționare a cererilor de instalare, mentenanță și service este influențat și de numeroasele solicitări ce vin din partea clienților corporate pentru sisteme de mari dimensiuni și cu capacitate înaltă, fapt ce crește în mod automat timpii de așteptare pentru utilizatorii casnici.

Nr. 2 – În funcție de ce alegem un aparat de aer condiționat

Cel mai important criteriu este eficiența energetică, ce se traduce într-o relație mai bună cu mediul înconjurător și, pe termen lung, într-o reducere consistentă a costurilor de utilizare.

De pildă, un sistem A++ de 9.000 BTU, potrivit pentru dormitor, consumă 850 watt/oră, adică circa 3 lei/zi, dacă funcționează aproximativ 10 ore din 24.

Un alt criteriu, la fel de important, este brandul. Este recomandat să alegem un aparat de climatizare de la furnizori cu rețele de distribuție puternice la nivel național, ce oferă atât garanție, cât și post garanție pentru produs. La sistemele achiziționate din hypermarketuri sau din alte magazine care nu sunt de profil poți avea surpriza neplăcută ca, după o vreme, firma cu care ai făcut montajul să nu mai existe ori ca livrarea pieselor de schimb să dureze foarte mult pentru că sunt greu de găsit.

Termenul mediu al unei garanții pentru un aparat de aer condiționat este de 3 ani, iar specialiștii de la AVI Compact îl oferă și pentru montaj, un mare plus în condițiile în care o instalare prost făcută este întotdeauna mai costisitoare decât orice ofertă de preț din piață.

Contează și designul atunci când luăm decizia achiziției unui sistem de climatizare, iar astăzi oferta este tot mai variată și la acest capitol încât putem opta pentru forme și nuanțe ce complimentează amenajarea casei, contopindu-se cu întregul ambient.

Nr. 3 – Cum dimensionezi corect sistemul de aer condiționat?

Sunt câteva criterii de care trebuie să ținem seama aici:

  • Suprafața încăperii
  • Destinația (rezidențial, office, comercial, industrial etc.)
  • Nivelul de căldură degajată (de exemplu, living + bucătărie deschisă)
  • Suprafața vitrată din încăpere (numărul de geamuri)
  • Direcția din care bate soarele

Pentru spații mai mici sau până la 20 mp putem alege aparate de 9.000 BTU și creștem la 12.000 BTU pentru suprafețele de până la 30 mp. Pentru locuințe, nu sunt recomandate echipamente de climatizare mai mari de 18.000 BTU deoarece debitul de aer este foarte mare.

Nr. 4 – Ce tip de freon alegem

Conform legislației europene este recomandat freonul de tip R32, de 4 ori mai puțin poluant și cu 10% mai eficient energetic.

Nr. 5 – Nivelul de zgomot

Dacă testăm aparatul în modul silențios, nivelul zgomotului la unitatea interioară, dar și la cea exterioară trebuie să aibă 20db, adică să nu se audă.

Nr. 6 – Funcția de încălzire

Funcția încălzire se folosește în perioadele de tranziție, toamnă-primăvară, până deschidem sau după ce am închis centrala termică. Ori ca back-up când sunt avarii la sistemul de termoficare.

Pentru a produce și aer cald, nu doar rece, un sistem de climatizare trebuie să fie prevăzut cu tehnologie de tip inverter, concepută și pentru a reduce costurile de utilizare estimate a fi mai mici cu până la -30% față de aparatele cu compresor. Costuri mai scăzute de exploatare sunt și în comparație cu centralele termice, deoarece aparatele cu inverter sunt proiectate a reduce progresiv capacitatea compresorului și turația ventilatoarelor în momentul în care temperatura dorită a fost atinsă, punct de la care doar compensează pierderile de căldură ale încăperii și mențin temperatura setată.

Nr. 7 – Opționalele. Controlerul și interfața wi-fi.

La echipamentele premium, precum sunt și cele de la Daikin, funcția wi-fi este inclusă. Ea este utilă în momentul în care ai plecat de acasă și ai uitat să oprești aerul ori când știi că vei primi musafiri la scurtă vreme de la sosirea de la birou și îți dorești să îi întâmpini la o temperatură optimă. Cu ajutorul controlerului toate aceste setări se pot face și de la distanță.

Pentru gamele mai noi, funcția wi-fi poate fi adăugată, chiar dacă aparatul nu o are inclusă din fabrică.

Nr. 8 – Mentenanța

Întreținerea corectă a unui sistem de climatizare îi crește durata de viață și cu până la 50%. În mod normal, un aparat de aer condiționat poate fi utilizat 10-12 ani. Pentru o întrebuințare optimă se recomandă efectuarea a două revizii anuale (înainte și după sezon) și curățarea filtrelor interioare, în special dacă sistemul este montat într-o zonă cu mult praf, la etaje inferioare ori unde există puf de plop. Fără mentenanță motorul muncește mai mult și durata de viață scade.

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol. E gratuit! La fel și pe grupul cu idei de organizare. :)

Iar dacă vrei să vezi ce clipuri mai public, abonează-te la canalul meu de Youtube. De acum înainte, multe articole se vor transforma și în conținut video.

Avatar

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)