Diana Mihaila - Primul blogger-specialist in solutii de organizare din Romania

Professional Master Organizer in training. Creatoarea proiectului #MareaOrganizare.

Au inceput inscrierile pentru Casa Verde Canepa

03.11.2016

Au început înscrierile la Casa Verde Cânepă, proiect susținut de HempFlax, pionier al cultivării și procesării cânepii industriale în Europa și Carmeuse, lider mondial în producerea varului, companii  ce oferă cânepă și var pentru realizarea a trei case.

Proiectele câștigătoare vor fi alese conform planurilor încărcate pe site-ul www.casaverdecanepa.com, iar valoarea totală a premiilor este de aproximativ 5.000 euro.

img-4

Ce beneficii aduc construcțiile pe bază de cânepa și var

Materialele utilizate lasă pereții să respire, permițând transferul umidității (vaporilor de apă) prin aceștia, nu formează condens și contribuie la un control mai bun al calității aerului și umidității.

“În cazul utilizării zidăriei de cânepă și var, conductivitatea termică este mult scăzută comparativ cu soluțiile clasice pe bază de ciment. De asemenea, vorbim de un PH ridicat, care oferă protecție împotriva mucegaiului, bacteriilor și alergenilor și de un material mai flexibil decât cimentul, rezistent la foc, care poate reduce considerabil crăpăturile” – Oana Suciu, Director General HempFlax Romania

Puzderia de cânepă este produsă în județul Alba și constituie un produs secundar ce reprezintă partea lemnoasă a tulpinii, rezultată după extragerea fibrelor tehnice și întrebuințată ca material pentru construcții ecologice.

Cine se poate înscrie în programul Casa Verde Cânepă?

Poate depune dosar în program orice persoană fizică ce are în vedere construirea în regie proprie a unei case noi sau un proiect de renovare. Perioada de înscriere este 15 octombrie – 31 decembrie 2016.

Cum se realizează înscrierile?

Toate detaliile referitoare la procedura de înscriere sunt disponibile AICI.

Care sunt criteriile de selecție

Este foarte important ca toată zidăria să fie realizată din cânepă și var și ca proiectul să fie finalizat în perioada primăvară – vară 2017. Câștigătorii vor fi desemnați prin vot online în luna ianuarie 2017, astfel: primele 10 proiecte care au obținut cel mai mare număr de voturi online vor intra în faza a 2-a a concursului, în care un juriu (format din reprezentanți Hempflax, Carmeuse și ONG-uri) va alege cele trei proiecte câștigătoare.

“În etapa a doua, jurizarea se va realiza având în vedere originalitatea și creativitatea motivației care susține și descrie ideea de a construi cu cânepă și var, cantitatea de cânepă și var folosită, precum și diversitatea utilizării pentru zidărie exterioară, interioară, izolare acoperiș, sape, etc.” – Oana Suciu, director general HempFlax Romania

Carmeuse Holding și HempFlax se alătură Administrației Fondului pentru Mediu în demersul acesteia de a îndemna și sprijini constructorii în a folosi surse regenerabile pentru optimizarea energetică a clădirilor: izolarea locuințelor (cânepă, lână, vată minerală bazaltică, plută, perlit, celuloză), zidărie din cânepă și var, dar și finisaje (tencuieli, adezivi, vopseluri și amorse, fără Compuși Organici Volatili) folosind materiale cu amprentă redusă de carbon, non-toxice și din surse regenerabile cu impact implicit asupra calității mediului interior.

error: Content is protected !!