Sunt două unghiuri din care trebuie să privim organizarea spațiului și a lucrurilor copiilor: (1) Organizarea făcută de adulți și (2) Organizarea făcută de cei mici. În ambele situații eficiența ține de simplitatea sistemelor și de capacitatea

Diana Mihaila - Master Professional Organizer
Primul blogger-specialist in soluții de organizare din Romania. #MareaOrganizare.
Organizarea jucariilor
-
-
M-am gândit că îți va fi mai ușor să înțelegi sortarea pe categorii dacă vezi un video în acest sens. Iar pentru că livingul este un spațiu pe care îl folosim la comun cu restul familiei, sunt șanse foarte mari ca aici să pierdem controlul
-
Sortarea pe categorii este una dintre cele mai simple metode de organizare, cu efecte imediate atât în locuință, cât și în spațiul de lucru. Din punctul meu de vedere, marele său avantaj constă în faptul că poate fi deprinsă rapid de copii,
-
În 2018, când am conceput programul gratuit #MareaOrganizare cu ajutorul căruia să îți poți pune locuința în ordine în decurs de o lună am vrut efectiv să fac un test, să văd cum percep și alții un proces asumat ce poate aduce schimbări în bine
-
Cel mai greu ne este să păstrăm ordinea în bucătărie (34,1%), living (24%) și în camerele copiilor (15,1%), dar ne vine mai ușor în dormitorul matrimonial și în baie. Corpuri de mobilier au preponderent rafturi, iar depozitarea în stive este
-
Dacă obișnuiești să îmi citești articolele, știi deja că sunt primul blogger-professional organizer din România. Am învățat ce înseamnat organizarea în sistem american, apoi am studiat subiectul din perspectiva lumii asiatice, certificându-mă și