Cateva metode de izolare fonica a locuintei

08.03.2016

Placarea cu gips carton a pereților din cărămidă sau BCA este cea mai solicitată tehnică de izolare fonică a imobilelor. Specialiștii Hornbach spun însă că noile tehnologii în acest sens vizează placarea cu materiale speciale, precum buretele sau cartonul ignifug.

izolare fonica

Sursă foto: Hornbach

Cei care doresc crearea unui ambient liniștit și reducerea zgomotelor exterioare din locuință pot apela la o serie de metode alternative, chiar și după finalizarea construcției. Printre acestea se numără acoperirea podelelor cu covoare cu țesătură deasă, alegerea unor ferestre cu sticlă groasă și izolarea corectă și, nu în ultimul rând, montarea unor draperii confecționate din materiale pline, precum catifeaua sau taftaua. Toate acestea contribuie la reducerea nivelului de zgomot din exterior, cât și la sporirea confortul spațiului interior.

”Deși, la prima vedere, izolația fonică pare a fi o soluție dedicată exclusiv spațiilor în care se desfășoară activități cu un nivel ridicat de zgomot, în ultima perioadă, românii își doresc tot mai mult crearea unei zone de liniște și în propriile locuinţe, apelând încă din stadiul de proiectare la soluții eficiente de placare a pereților cu materiale fonoabsorbante”. – Mugurel-Horia Rusu, Director General Hornbach România.

Ce preferă românii?

În cazul izolației fonice a locuințelor, românii își îndreaptă atenția mai mult către zona dormitoarelor. În cazul spaţiilor de birouri sau a cabinetelor medicale, proprietarii optează pentru izolarea sălilor de ședințe sau a încăperilor în care se află aparate ce produc zgomot.

izolare fonica

Sursă foto: Hornbach

izolare fonica

Sursă foto: Hornbach

Dacă v-a plăcut articolul despre metode de izolare fonică a locuinței, distribuiți-l și cu prietenii.

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.