Ce jucarii ii cumperi copilului dupa ce face un an?

25.08.2017

În septembrie Alex împlinește un an. Îmi pare că a trecut oarecum de faza jucăriilor care doar zornăie și se îndreaptă către cele cu care face efectiv ceva. Am observat cum ușor, ușor începe să apese butoane, să potrivească forme și să le introducă prin orificii special create. Nu prea îi iese, dar el încearcă. Iar pentru mine este un semn că e vremea unor noi jucării.

Pentru asta am început să vorbesc cu părinții din jurul meu, să caut informații și să vizitez magazine (reale și virtuale) pentru a găsi cele mai interesante opțiuni pentru un copil de un an. Să construiască încă nu are răbdare, deci cred că mai avem de așteptat până la cuburi și Lego (exclus cele cu piese foarte mici până nu trece de faza ronțăitoare a existenței în care bagă tot ce prinde în gură). Și până la desenat mai avem de așteptat, deci ce ar trebui să îi iau?

Un lucru care îmi place mult la unele magazine online pentru copii este că au dezvoltat aplicații prin care îți recomandă jucării, haine și accesorii pentru vârsta care te interesează. Iar treaba asta o consider de un real ajutor. Nu doar că reușesc să îi iau lui Alex lucruri potrivite fix pentru etapa în care se găsește și să nu le țin depozitate până când le vine vremea, dar îmi face extrem de facilă cumpărarea unui cadou pentru un copil mai mare ca al meu. Sau pentru o fetiță. :)

Miababy.ro este un magazin virtual modern, creat special pentru segmentul de vârstă 0-3 ani, care îți face astfel de recomandări. Este o descoperire recentă. Iată ce mi-a sugerat pentru băiețelul meu.

  • Jucării pentru mers – Cel mai mult îmi place trenul care scoate sunete, pe care se poate urca și pe care îl poate transforma în căruț pe măsură ce crește. E o jucărie de care se poate bucura până la 3 ani, ceea ce pentru mine e perfect, pentru că vreau să evit să populăm casa de tot felul de obiecte pe care le utilizează doar câteva luni. Și, onest vorbind, jucăriile de calitate sunt scumpe, așa că luate nesăbuit se vor resimți în bugetul familiei.
  • Jucării de baie – De câteva săptămâni am început să îi facem baie în cadă și nu în albia cu care era învățat. Reacționează bine, dar ar cam vrea să intrăm cu el în apă. Așa că i-am luat câțiva prieteni acvatici. El doarme cu un Mickey de pluș, deci cred că s-ar bucura de un Mickey Mouse pentru baie.
  • Jucării interactive – La capitolul ăsta e treabă grea. Sunt atâtea opțiuni!!! Mă tentează un centru de activități, dar nu știu exact care. După cum spuneam sunt mare fan jucării 3, 4, 5… 10 în 1.

Așa că orice recomandare este bine-venită! Îmi poți scrie într-un comentariu cu ce să joacă omul mic din viața ta și astfel aleg și eu mai ușor pentru Alex. M-am înscris pe Miababy® cu datele lui pentru a mă notifica cu privire la lucruri ce i s-ar potrivi în fiecare nouă etapă, o altă opțiune foarte utilă pentru o experiență personalizată, dar ajută orice opinie. Pe site există și o secțiune cu sfaturi pentru fiecare săptămână din viața bebelușului, precum și informații relevante pentru ultimele șase luni de maternitate. Când ești la primul copil, cum e cazul nostru, treburile astea sunt extrem de utile. :)

Dacă articolul despre jucării pentru copii ți-a plăcutDile, distribuie-l și cu prietenii în orice formă dorești.

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.