Cum e dupa doua luni de #Revvolution

18.09.2017

Sunt multe motive pentru care e bine să faci sport și să mănânci sănătos, nu o să le înșir eu aici, pentru că le-am citit și auzit deja în destule locuri. Oricât de conștienți suntem de cele scrise anterior, implementarea nu e tocmai cea mai simplă.

V-am povestit trecutul meu sportiv semi-inexistent și ce m-a făcut să schimb asta. Acum vreau să vă spun cum mă simt după două luni de #Revvolution în care am făcut mai multă mișcare decât într-un an la un loc. În primul rând am slăbit vreo 6 kg. Sper că m-am menținut pentru că am mai profitat de zilele de vacanță și am cam călcat strâmb la capitolul dietă… Apoi a fost ziua mea, ziua lui Alex bebelușul… ocazii din acelea la care chiar n-ai cum să zici nu la o felie de tort. Sau două. :)

Dar știți care e partea bună? Că e OK să se întâmple asta. E omenesc. Știu că nu va fi o tragedie dacă la următoarea evaluare nu o să fie diferențe foarte mari între luna anterioară și actuala, pentru că la Revvolution ne înveță să facem lucrurile mai bine progresiv, nu bagă nimeni frica în noi. Nu e militărie! Dacă era așa, nu mă duceam! N-am dat niciodată rezultate când cineva avea un comportament excesiv de dur.

Apoi la capitolul rezistență fizică mă surprind și pe mine. Zilele în care facem circuit sunt preferatele mele. Nu m-am dus încă la antrenamentele suplimentare, m-am rezumat la cele două săptămânale, dar e timp pentru toate.

În cele vreo zece săptămâni de când sunt parte din program am văzut și oameni care se simțeau depășiți de intensitatea exercițiilor, aproape deciși să renunțe. A fost un bun prilej să descopăr abilitățile antrenorilor de a motiva pentru a merge mai departe. Mie atât de tare a ajuns să îmi placă ce se întâmplă acolo că sunt greu de demoralizat. Nici când mi-a sărit genunchiul din loc (avarie mai veche) nu m-am gândit că ar trebui să mă las. Îndrăznesc să spun că într-o proporție covârșitoare este meritul antrenorilor. Restul e meritul lui Adrian care stă cu Alex în zilele mele de sală. Eu doar trebuie să ajung până acolo :D. Onest vorbind, de abia aștept zilele de luni și joi să fiu parte din atmosfera pe care echipa de traineri o creează.

Despre cum a fost prima lună poți citi aici, iar informații despre întregul program Revvolution găsești pe site-ul oficial. Sunt multe povești de succes acolo care te vor motiva suplimentar.

Eu mă mai duc o vreme, m-a prins! :)

Dacă ți-a plăcut articolul și ți-a fost util, distribuie-l te rog și cu prietenii în orice formă dorești.

#Revvolution #WeWillChangeYou

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.