Diana Mihaila - Master Professional Organizer

Primul blogger-specialist in soluții de organizare din Romania. #MareaOrganizare.

Descarcă gratuit: Calendar 2020 + fișe de organizare

16.01.2020

În buna tradiție a anilor trecuți, în ianuarie public pe blog calendarul, plus câteva sfaturi de organizare și un mini-planner pentru diverse activități. Pentru 2020 am pregătit câteva fișe pe care le poți tipări în cantitățile ce-ți sunt necesare.

Pe ele poți să notezi ce este important pentru tine pentru a reuși astfel să te organizezi mai bine pe plan personal, rezidențial și profesional. Am însemnat doar prima zi din fiecare lună. Pe restul va trebui să le treci tu! Asta te va ajuta să îți creezi obișnuința de a scrie în mod regulat ce ai de făcut, asumându-ți un deadline și estimând resurse.

Calendarul

Calendarul 2020 este în format PDF, landscape (la fel ca și fișele) și conține citate ce au legătură cu un trai ordonat. Sper să te inspire ca în acest an să faci schimbările dorite!

Fișele de organizare

Le-am gândit să îți fie de folos în principalele activități din viață, de acasă și de la birou: un plan zilnic, unul cu meniul săptămânii, altul cu antrenamentele pe care vrei să le faci ori cu zilele de naștere pe care nu vrei să le uiți. Tipărite, fișele pot fi puse pe frigider sau în orice alt loc în care știi că ai nevoie să le vezi pentru a te ține ușor de planurile făcute.


Descarcă gratuit: Calendar 2020 + fișe de organizare (10322 downloads)


Dacă nu știi de unde să începi cu organizarea, vizitează pagina cu resurse gratuite și link-uri utile.

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol. E gratuit! La fel și pe grupul cu idei de organizare. :)

Iar dacă vrei să vezi ce clipuri mai public, abonează-te la canalul meu de Youtube. De acum înainte multe articole se vor transforma în conținut video.

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)

error: Content is protected !!