Diana Mihaila - Master Professional Organizer

Primul blogger-specialist in soluții de organizare din Romania. #MareaOrganizare.

Fii atent(a) la minim 3 lucruri cand renovezi sau construiesti o casa

01.12.2016

Atunci când construiești o casă sau renovezi un imobil vechi, pe lângă partea de structură, care este cea mai importantă și de care trebuie să se ocupe exclusiv persoane de specialitate, trebuie să ai o atenție sporită și la întreaga rețea electrică și la cea de instalații.

img-4

Orice lucrare făcută de mântuială în această fază va cauza pierderi mari pentru reparații. Imaginați-vă că la un moment dat rămâneți fără curent într-una din încăperi. Dacă nu se poate depista neregula vor trebui sparți toți pereții pentru a găsi firul care cauzează problema. La fel și în cazul țevilor. Așa-i că imaginea asta e chiar dureroasă?

Tocmai de aceea este recomandat ca sistemul electric – la fel ca și cel de instalații – să fie gândit în ansamblu și să fie înlocuit în cazul unui proiect de renovare. Chiar dacă implică niște costuri deloc de neglijat, e mai bine să ni le asumăm încă de la începutul lucrărilor.

Pentru a achiziționa toate materialele necesare, o vizită la un depozit de materiale de construcții este necesară. Acolo rezolvi și ce ține de sistemul electric și ce ține de cel de instalații, ce e în perete și ce e la vedere.

Știi că într-un dormitor trebuie montate cel puțin zece prize și două întrerupătoare? Cum așa? Păi câte două în spatele noptierelor de lângă pat (una pentru lampă, una pentru încărcătorul telefonului mobil sau pentru ceasul deșteptător). Două noptiere, patru prize. Apoi mai avem o priză pentru televizor, una pentru cablu, una pentru internet și încă trei pentru diverse alte lucruri pe care le poți ține la o sursă de alimentare cu curent într-o cameră (laptop, fier de călcat, boxă etc.). Așa că aruncă o privire și vezi ce prize și întrerupătoare îți plac și fă un calcul pentru a ști cam ce buget trebuie să aloci.

O analiză online a necesarului te scutește de multe drumuri inutile în magazinele de DIY (do it yourself). Deci fii atent la toate detaliile proiectului și calculează pe bucăți, încercând să vizualizezi fiecare încăpere în parte. Constructorii spun că e o metodă la îndemână să îți faci o idee despre ce urmează să implice proiectul.

Dacă acest articol ți-a fost util, distribuie-l și cu prietenii.

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)