Diana Mihaila - Master Professional Organizer

Primul blogger-specialist in soluții de organizare din Romania. #MareaOrganizare.

Fondul IKEA pentru mediul urban – Un program local pentru mediu si comunitate

10.01.2017

IKEA România lansează ediția I a Fondului IKEA pentru Mediul Urban cu valoarea totală în primul an de 339.000 lei (echivalentul a 75.000 euro), ce va susține financiar timp de trei ani între trei și cinci proiecte din București și Ilfov în care să fie implicată comunitatea din apropierea magazinului IKEA Băneasa.

Scopul: protejarea resurselor naturale, educație și conștientizare, prevenirea și adaptarea la efectele schimbărilor climatice. Ideile de proiect pot fi trimise până pe 31 ianuarie 2017, ora 23:59, pe platforma programului.

Fondului IKEA pentru Mediul Urban

Sursă foto: IKEA

„Credem cu tărie că o companie se poate dezvolta armonios doar atunci când reușește să creeze o diferență în bine în mediul și comunitățile în care își desfășoară activitatea. Sustenabilitatea pentru IKEA înseamnă să asigurăm bunăstarea economică și socială având un efect net pozitiv asupra mediului înconjurător. Fondul IKEA pentru Mediul Urban vine ca un pas firesc înainte pentru a ne duce această misiune mai departe. Ne dorim să contribuim la schimbări concrete și să susținem proiecte inovatoare și creative, care să aducă beneficii reale generațiilor de astăzi și celor de mâine din comunitatea noastră.” – Mircea Ilie, Sustainability Leader, IKEA România

Fundația Comunitară București este partenerul IKEA România în lansarea Fondului IKEA Pentru Mediul Urban și în gestionarea procesului de selecție a proiectelor candidate.

„IKEA este pentru noi unul din brandurile model în ceea ce privește sustenabilitatea și utilizarea responsabilă a resurselor. Ne bucurăm să lucrăm împreună pentru susținerea proiectelor de mediu, care cresc calitatea vieții pentru comunitățile locale implicate. Avem nevoie de proiecte bune de mediu ca de aer proaspăt, în orașul nostru aglomerat și poluat.” – Alina Kasprovschi, director executiv, Fundația Comunitară București

Potrivit Agenției Europene de Mediu, în jur de 75% din populația UE trăiește în zone urbane. Există o presiune tot mai mare asupra mediului înconjurător din zona urbană și zonele limitrofe cum ar fi trafic, restrângerea spațiilor verzi, poluare industrială și deșeuri. În România, 10% din întreaga populație are domiciliul în Capitală, adică aproximativ 1,8 milioane de oameni. În total, aproximativ 3 milioane de persoane lucrează în București, iar numărul este în creștere.

Ideea deschiderii Fondului IKEA pentru Mediul Urban are la bază convingerea inițiatorilor că în București și Ilfov este nevoie de programe pentru protejarea mediului natural.

Fondul va susține financiar proiecte care oferă soluții sau încurajează oamenii să-și minimizeze impactul zilnic asupra mediului prin utilizarea unor tehnologii și procese prietenoase precum: eficiență energetică, energie din surse regenerabile, transport verde, utilizarea eficientă a apei, gestiunea eficientă a deșeurilor, reducerea poluării chimice, fonice și luminoase, biodiversitatea urbană.

De asemenea, Fondul IKEA pentru Mediul Urban vizează inițiative care își propun să rezolve problemele legate de ecosistemele naturale și semi-naturale din zonele urbane și periurbane: limitarea reducerii suprafețelor, fragmentării și disfuncționalizării acestora. Indiferent de problemele abordate, toate proiectele trebuie să aibă o componentă educațională, dar și să aducă beneficii sociale comunităților în care se desfășoară.

Cine poate aplica?

Pot aplica organizații non-guvernamentale, neafiliate politic sau echipe compuse din minimum trei persoane constituite ca grupuri de inițiativă fără personalitate juridică care vor desfășura activitățile propuse în Municipiul București sau județul Ilfov. Proiectele vor fi selectate cu ajutorul unui juriu independent, format din persoane cu experiență în domeniu.

Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, precum și formularele de aplicație sunt disponibile pe site-ul fondului.

Avatar

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)