INFLUENTA CULORILOR IN AMENAJAREA INTERIOARA

22.04.2016

Culorile ne înconjoară și ne însoțesc în fiecare secundă a vieții noastre. Sunt parte din noi și, evident, din casele noastre. Se știe că tonurile de roșu sau portocaliu ne stimulează apetitul – așa că s-ar potrivi foarte bine într-o bucătărie sau într-o zonă de luat masa – iar că albastrul în dormitor ne relaxează și ne face somnul mai odihnitor.

influenta culorilor

Sursă foto: Pinterest

În camere mici sunt recomandate nuanțele deschise, însă merg și cele mai închise, dacă vorbim de încăperi înalte de peste 3 m.

influenta culorilor

Sursă foto: Pinterest

În living putem încerca diverse combinații, fie pentru realizarea unui model, fie pentru vopsirea în culori diferite a pereților. Atenție însă la paleta cromatică și la numărul de nuanțe dintr-o încăpere pentru a nu încărca peste măsură spațiul. Cel mai bine ar fi să optați pentru un perete accent (n.r. un perete cu dungi, cu forme geometrice sau orice alt model) și să aplicați pe ceilalți trei același ton.

influenta culorilor

Sursă foto: Pinterest

În amenajarea interioară culorile dau personalitate ambientului, evidențiind elemente de decor, dar și de personalitate. Specialiștii spun că ar trebui să împrospătăm vopseaua de pe pereții casei cam o dată la doi-trei ani în bucătărie și la circa cinci ani în restul încăperilor. Dar sigur, totul ține de uzura efectivă pereților, unii dintre noi având nevoie să igienizăm mai repede de atât, alții mai târziu.

Culorile pe pereți sunt și o bună metodă de a vă exprima creativitatea. Iată încă trei idei de vopsire a pereților locuinței.

influenta culorilor

Sursă foto: Pinterest

influenta culorilor

Sursă foto: Pinterest

influenta culorilor

Sursă foto: Pinterest


Știați că:

Românii zugrăvesc în medie o dată la zece ani, iar 70% dintre ei optează pentru alb? (Sursa: Duraziv)


Iată ce ne sfătuiesc specialiștii Leroy Merlin în materie de culoare:

influenta culorilor

Sursă foto: Leroy Merlin

influenta culorilor

Sursă foto: Leroy Merlin

Pe tine cum te influențează culorile?

Tu în ce culori ți-ai vopsi pereții, pasteluri sau nuanțe tari pline de personalitate? Dacă nu te-ai hotărât încă și vrei să intri în #confruntareaculorilor, te mai ajutăm cu două surse de inspirație de toată încrederea: site-urile Duraziv și Leroy Merlin.

Dacă v-a plăcut articolul, distribuiți-l și cu prietenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.