Regula lui U pentru organizarea dulapului copilului

04.23.2018

Mulți dintre voi ați aflat deja de metoda KonMari și o folosiți pentru a organiza hainele copiilor. Și eu, mai ales când plecăm în vacanțe. Mă ajută mult stilul ăsta de împăturire atunci când fac valizele, pentru că pot alcătui ținute pentru care este nevoie să deschid bagajul o singură dată.

Uite câteva articole despre stilul nostru de a călători și de a face bagajele.

Organizarea dulapului copilului – Regula lui U

Acasă însă eu nu aplic tehnica aceasta pentru a ține în ordine îmbrăcămintea lui Alex (19 luni), pentru că dulapul pe care îl folosesc cum pentru el are doar rafturi. #KonMari este foarte bună pentru sertare, din punctul meu de vedere și am explicat AICI de ce.

Pentru că am tot fost plecați în ultimele săptămâni, dulapul lui s-a dezorganizat foarte tare: hainele de iarnă s-au amestecat cu cele de primăvară, cele mici cu cele care sunt încă prea mari, lucrurile spălate nu au mai fost triate pe categorii…

Și fiindcă nu vreau să mă umplu de organizatoare, coșuri și coșulețe (o să vorbim într-o zi și despre asta), încerc să găsesc soluții cât mai simple de ordonare a ceea ce deținem. În cazul șifonierului copilului, am realizat că rafturile fiind la o distanță considerabilă unele de altele, metoda KonMari de împăturire și stocare pe verticală nu este eficientă din simplul motiv că rămâne prea mult spațiu neutilizat. Și ca mine sunt convinsă că sunt mulți părinți.


Teoria mea: Regula lui U

Deci cum organizăm dulapul copiilor când dispunem doar de rafturi? Aplicăm Regula lui U! Asta înseamnă că facem stive de haine (recomand pe categorii: bluze la bluze, pantaloni la pantaloni etc.) și le așezăm astfel încât să formăm un U răsucit. În cazul meu am pus trei (3) teancuri de haine în spatele raftului și două (2) în față, unul în stânga și altul în dreapta. În felul acesta mijlocul rândului din față a rămas gol și îmi permite să văd ușor toate lucrurile, indiferent că sunt într-o stivă din față sau într-una din spate. Simplu, nu-i așa? :)

Pașii organizării dulapului copilului

Dacă în acest articol ți-am povestit despre etapele de organizare ale oricărui dressing, mai jos îți spun cum am procedat pentru a ordona dulapul lui Alex:

  1. Am golit toate rafturile.
  2. Am sortat hainele în: haine care îi mai vin, haine care îi sunt încă mari, haine de purtat, haine de depozitat, haine de reciclat.
  3. Am pus în pungi ce am de dat și de reciclat și le-am etichetat.
  4. Din lucrurile care i-au rămas mici am selectat unul pe care i l-am pus în capsula timpului – puloverul cu care a fost prima dată la TV :) – acolo îi strâng lucruri care au însemnătate pentru noi, din fiecare etapă de creștere.
  5. Toate șosetele și dresurile i le-am pus într-un singur coș.
  6. Am făcut curățenie pe raftul cu medicamente și cu produse de îngrijire personală (multe au expirat nefolosite… așa că am decis să nu mai fac stocuri decât pentru produse de bază, restul cumpăr la nevoie).
  7. Am făcut un raft doar cu lenjerii, prosoape și pături. Înainte le aveam împărțite pe două rafturi, în spatele stivelor cu haine.

Pont:

Pentru că mulți din pantalonii copiilor au elastic gros sau șnururi și cordoane, am făcut o stivă specială, în zigzag. Practic o pereche e cu manșetele spre ușa dulapului, una spre spate și tot așa. Când sunt manșetă la manșetă (am încercat), stivele mari se răstoarnă ușor.


Sper ca toate cele de mai sus să îți fie de folos! Dacă ai alte metode preferate, lasă un comentariu chiar AICI.

Scriu toate aceste lucruri în calitate de specialist în soluții de organizare, membru al International Organization of Professional Organizers (IAPO), cu certificări în celebra metodă KonMari de stocare și depozitare și în Hygge, filosofia daneză pentru o viață împlinită. Dacă vrei să țin un workshop pentru comunitatea pe care o reprezinți ori pentru compania din care faci parte, scrie-mi la adresa de email contact@dianamihaila.ro.

Dacă îți place ceea ce scriu, urmărește-mă și pe rețelele de socializare, distribuie și comentează la articolele mele. Un feedback constructiv nu a făcut niciodată rău nimănui. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.